TIPURI DE FRANCIZA

Franciza este operaţiunea care îmbracă forma unui contract prin care o persoană numită francizor (în engleză franchiser) îi acordă unei alte persoane, numită beneficiar sau francizat (în engleză franchisee), dreptul de exploatare a unui ansamblu de drepturi de proprietate industrială sau intelectuală, în scopul de producţie sau de comercializare a anumitor tipuri de produse şi/sau de servicii. Obţinerea unei francize implică plata unei taxe de intrare în sistem precum şi a unor redevenţe anuale, de regulă sub forma unui procent din cifra de afaceri.

Distingem mai multe categorii de francize:

Contractele de franciză în distribuţie, presupun că francizatul vinde anumite produse într-un magazin care poartă sigla francizorului. Aceasta este forma cea mai răspândita de franciză.

Contractele de franciză în servicii, presupun că francizaţii oferă servicii sub semnul şi marca francizorului, conformându-se directivelor acestuia din urmă.

Contractele de franciză în producţie : francizatul fabrică produsele pe care apoi le vinde, respectând indicaţiile oferite de francizor în privinţa procesului de producţie.

Contractele de franciză industrială încadrează producţia industrială sau agricolă, clasificare făcută având ca bază anumite norme. Puţin dezvoltată în exteriorul Statelor Unite, franciza industrială este dublată de o franciză de comercializare sub aceeaşi marcă.

Deseori, reţelele pot prezenta diferite niveluri de integrare reciprocă ale francizorilor sau francizaţilor. Distingem astfel :

Contractele de franciză corner care autorizează vânzarea de produse ale unui francizor într-un spaţiu destinat în magazin. Folosită rar de câteva mărci de fabricanţi, relaţia între cei doi, francizor şi francizat, seamănă foarte mult cu cea existentă între furnizori şi clienţi.

Contractele de franciză financiară permit disocierea între aportorul de capital (francizatul) şi managerul/ gestionarul salariat al francizorului sau francizatului.

Contractele de franciză asociativă (participativă) relevă asocierea de capitaluri, în care francizorul obţine o participaţie care poate ajunge până la 50 % din capitalul francizatului. Este o modalitate prin care francizorul poate controla reţeaua francizatilor săi.

Contractele de master franciză :francizorul acordă unui şef de întreprindere dreptul de a franciza el însuşi marca deţinuta într-un spaţiu geografic bine determinat. Formula a fost inventată în SUA pentru a extinde o reţea în toate statele. Este folosită de francizori străini, în special pentru a pătrunde pe pieţe noi.

Reţelele de franciză mixte : contrar reţelelor clasice, care au doar câteva magazine pilot aparţinând francizorului, sucursalele pot avea o pondere mare în numărul magazinelor în reţelele mixte. Existenţa numeroaselor sucursale dovedesc încrederea pe care o are francizorul în conceptul său şi pot fi adesea benefice francizaţilor, dar pot de asemenea să dea naştere unui semn de întrebare privind franciza ca un concept adecvat de dezvoltare a afacerii şi realizând din această cauză un climat tensionat. Aceasta este una din informaţiile pe care orice viitor francizat trebuie să le cunoască, înainte de a adera la o reţea.

Contractele multi-franciză sunt încheiate atunci când un francizor încredinţează unui francizat, considerat a fi un bun întreprinzător, mai multe unităţi ale aceleiaşi mărci. Reţelele care au o vechime considerabilă, pot avea zeci de multi-francize. Este exemplul bine-cunoscutei mărci McDonald’s.

Contractele pluri-franciză (a nu se confunda cu cele de multi-franciză) permit unui întreprinzător francizat să deţină mai multe mărci. Acest caz este des întâlnit în modă. Astfel, personalul unei anumite case de modă poate fi întâlnit pe aceeaşi poziţie sau alta într-o altă casă de modă.

Niciun comentariu: