PROTEINE INFORMAŢIONALE AUDIO

Câteva extrase din audio book-urile semnate Zig Ziglar, omul care m-a inspirat şi mă inspiră aproape zilnic, în ceea ce fac. Toate înregistrările sunt în limba engleză.

1. EŞTI CEEA CE EŞTI ŞI TE AFLI UNDE TE AFLI, DATORITĂ A CEEA CE FACI!
ÎNTOTDEAUNA AI DE ALES.

2. CUM SĂ-ŢI SCHIMBI ATITUDINEA.

3. TRĂIEŞTE O VIAŢĂ ECHILIBRATĂ!

Click stânga pe link-uri şi alege "Save". Fişierul descărcat este în format .mp3 şi poate fi ascultat cu orice player.

ALFABETUL FINANCIAR


Lumea financiară cunoaşte momente de înflorire dar şi de cădere. Dacă oamenii sunt pregătiţi să fie flexibili, deschişi şi să înveţe, atunci se vor îmbogăţi mai tare de-a lungul acestor schimbări.
Inteligenţa rezolvă problemele şi produce bani. Banii fără o inteligenţă financiară sunt nişte bani care se duc repede.

Foarte mulţi oameni nu reuşesc să înţeleagă că în viaţă nu contează câţi bani faci, ci câţi păstrezi.
Mulţi oameni câştigă la loterie, iar apoi redevin săraci. Sau sportivi care la 24 de ani câştigă milioane, iar la 34 dorm pe sub poduri.

“Dacă vrei să fii bogat, trebuie să ştii alfabetul financiar”.

Majoritatea doresc să construiască clădiri precum Casa Poporului, dar pe o fundaţie firavă sau chiar inexistentă. Dacă ai jucat cashflow, ştii că acest lucru este imposibil, mai ales în domeniul financiar.

Întâi trebuie să înveţi să citeşti o declaraţie financiară, care se mai numeşte şi declaraţie de profit şi pierderi sau într-un cuvânt cashflow.

Acest document măsoară venitul şi cheltuielile, banii care intră şi care ies. Este o unealtă care prezintă imaginea financiară lunară. Dacă ai un cashflow negativ, înseamnă că sapi cu sârg la propria-ţi groapă financiară.

OPREŞTE-TE!

Analizează ce greşeşti şi ce poţi face pentru a trece cashflow-ul pe +. Fă planuri!

Pentru a-ţi urmări zilnic planurile financiare ai nevoie de un instrument detaliat pe zile.
Acesta este balanţa zilnică.

Cum arată cashflow-ul / declaraţia financiară?
Cum arată balanţa zilnică?

Nu te mulţumi cu template-uri. Adaptează aceste unelte la cazul tău concret şi la modul tău de înţelegere. Abia atunci îţi vor fi într-adevăr utile.

Alfabetul financiar face parte din categoria proteinelor informaţionale.

MERITĂ SĂ INVESTEŞTI ÎN PROPRIA TA EDUCAŢIE

Diferenţa majoră dintre învingători şi învinşi este atitudinea vis-a-vis de investiţia în educaţia proprie. Ca persoană de succes, recunoşti faptul că mintea şi trupul tău sunt activele cele mai importante ce pot fi folosite pentru a-ţi atinge scopurile.

Calitatea gândirii tale determină calitatea vieţii pe care o duci. Învingătorii investesc în permanenţă în îmbunătăţirea educaţiei proprii.

Este cunoscut faptul că modul în care funcţionează mintea unui om determină evenimentele care i se întâmplă. Un învingător încearcă în permanenţă să fie cât mai bine pregătit şi antrenat din punct de vedere mental. Norocul este momentul în care oportunitatea întâlneşte pregătirea adecvată.

În orice domeniu, învingătorii se caracterizează prin faptul că ştiu mai multe şi au o experienţă mai vastă în domeniu decât ceilalţi.



Învinşii caută scuze în permanenţă pentru a justifica lipsa investiţiilor în ei înşişi.
Ei spun: „Nu-mi permit!” (şi nu-şi vor permite!).
Au de obicei bani pentru haine, pentru activităţi sociale, pentru alcool, pentru călătorii, dar nu au bani pentru a investi în pregătirea proprie.
Mai spun: „N-am timp!” (adică nu-şi fac timp).
Cea mai rea replică: “Nu am nevoie de asta, pentru că deja ştiu totul despre acest subiect!”

Majoritatea looser-ilor cad în capcana aşa numitului “incompetent inconştient”. Incompetentul inconştient este o persoană care nu ştie şi nu ştie că nu ştie. Este un caz fără speranţă, pentru că nu poate fi învăţat nimic. Acest personaj cade în capcana inteligenţei: crede că este atât de deştept, încât nu are ce să mai înveţe dintr-o carte, sau dintr-un material didactic audio, sau dintr-o prelegere.

Din nefericire, absolvenţii de studii superioare cad adesea în această capcană. Persoanele fără studii superioare ştiu că mai au de învăţat şi, de obicei, continuă să-şi îmbunătăţească cunoştinţele. Dar cei care au absolvit o universitate trăiesc cu impresia că au învăţat tot ce era de învăţat şi încetează să mai citească sau să se pregătească din momentul în care au absolvit.

Mentalitatea de învins este cea a unui om care nu crede în forţele proprii. Ei cred că nici un efort în direcţia auto-perfecţionării nu poate schimba ceva în viaţa lor, aşa că nici măcar nu încearcă. Se privesc ca o companie care pierde teren pe piaţă, care merge din ce în ce mai prost şi pentru că "aşa se procedează pe piaţa liberă", nu au de gând să investească în ea.



Valorile şi credinţele tale sunt exprimate prin acţiunile tale, prin ceea ce faci. Ceea ce faci, nu ceea ce spui, nu ceea ce intenţionezi să faci, ci
ceea ce FACI zi de zi reprezintă expresia reală a credinţelor tale.

Hrăneşte-ţi mintea cu proteine informaţionale!

O persoană care nu citeşte are acelaşi nivel cu o persoană care nu ştie să citească.
O persoană care nu se auto-perfecţionează nu este mai bună decât o persoană care nu poate face acest lucru.
Ignoranţa este cel mai mare duşman al rasei umane, iar azi, în societatea noastră deschisă, ignoranţa este auto-indusă şi impardonabilă.



Nu fii ignorant. Investeşte în educaţia ta!
Paradoxal, cu cât vei investi mai mult în educaţia ta(având impresia că ai cheltuieli mari), cu atât vei câştiga mai mult.

Pentru că în educaţie ...

INVESTEŞTI!

ÎNFRUNTĂ-ŢI TEMERILE ŞI DEZVOLTĂ-TE !

Pentru a înfrânge o teamă sau o temere, singura modalitate este s-o înfrunţi!

Oricum, mai devreme sau mai târziu, va trebui să faci acest lucru, deoarece legea atracţiei nu-ţi permite altă variantă. Vei da piept cu acea temere pentru că fiecare sentiment investit modifică viteza de deplasare a temerii către tine şi a ta către temere.

Dacă, în schimb, înţelegi mecanismul de acţiune al fricii şi conştientizezi faptul că pericolul, de obicei, nu este de natură fizică, ai toate şansele de a ţine sub control frica.

În plus, frica şi entuziasmul sunt faţetele aceleiaşi monezi.

Înfruntă-ţi temerile şi dezvoltă-te!
Sună atât de simplu, nu-i aşa? Cu toate acestea, cei mai mulţi oameni se retrag în faţa unei situaţii noi sau de care se tem. Din cauza fricii, nu acţionează.
Marie Curie spunea:
“Nu trebuie să-ţi fie frică de nimic în viaţă. Trebuie numai să înţelegi.”


Frica şi neliniştea sunt sentimente datorate faptului că ai ieşit din zona de confort. Fiecare persoană are o zonă de confort, zonă care îţi este familiară şi în care te simţi în siguranţă. Când te confrunţi cu experienţe din afara zonei tale de confort, devii imediat nervos. Inima îţi bate tare, simţi un gol în stomac şi palmele îţi transpiră.

Ce soluţii ai?

1. Indentifică teama!
În primul rând, identifică teama, cât mai în detaliu. De ce anume îţi este teamă?

Ţi-e teamă să vorbeşti în public sau să susţii prezentări?
(cei mai mulţi oameni sunt îngroziţi să vorbească în faţa altora).
Ţi-e teamă să auzi cuvântul “NU” sau să-ţi fie respinse ideile?
(frecvent, la cei ce lucrează în vânzări)
Ţi-e teamă să-ţi schimbi serviciul şi să începi propria afacere?
Ţi-e teamă să dai veşti proaste şefilor?
Ţi-e teamă să vorbeşti cu persoane aflate pe poziţii ierarhice superioare?
Ţi-e teamă să ai eşecuri?
Ţi-e teamă de zborul cu avionul?

2. Acţionează!
Dacă ai identificat teama, următorul pas este să acţionezi.

Ce fac, în schimb, majoritatea oamenilor în faţa temerilor? Dau bir cu figiţii! Dar care-i preţul plătit pentru această atitudine?

- Respectul de sine scade.
- Frustrare.
- Îţi sabotezi succesul.
- Viaţa ta devine plictisitoare, fără evenimente interesante.

Merită să plăteşti acest preţ ca să eviţi teama şi neliniştea pe termen scurt? Cei mai mulţi sunt dispuşi să plătească acest preţ scump, doar pentru a evita disconfortul temporar şi eventuala ridiculizare din partea celorlalţi.

Total eronat şi ilogic! Pe termen lung pierzi enorm!
Aşa cum spunea şi Joe Tye:
„Singura modalitate de a scăpa de inchisoarea fricii este acţiunea.”

Fă acel lucru de care ţi-e frică şi sentimentul va dispărea!
Spune:
„Pot să fac asta, indiferent de cum simt. Sunt mândru/mândră de mine. Nu evenimentul (situaţia) mă deranjează, ci gândurile mele!”

În timpul acţiunii, hormonii produşi de senzaţia de frică se manifestă din plin şi sunt utilizaţi la capacitate maximă. Când acţionezi, sentimentele se diminuează, implicit frica dispare treptat. De fapt, pe timpul acţiunii, frica se transformă în entuziasm, cealaltă faţetă a aceleiaşi monezi.

Fiecare lucru are două faţete: bun şi rău, alb şi negru, yin şi yang. Important este să vezi partea luminoasă. În cazul fricii, reversul medaliei este entuziasmul, sentiment care te va purta ca vântul spre victoria finală împotriva fricii cu care te confruntai la început.

"CHESTII" ajutătoare, pe care le poţi aplica în funcţie de situaţie:

- evaluează realist ceea ce îţi provoacă starea negativă – pot fi cel puţin 3 variante de final pentru o situaţie de care te temi: cea mai rea, cea mai bună şi cea mai plauzibilă; ce poţi face ca finalul să corespundă variantei plauzibile sau celei mai bune?;

- dacă te surprinzi gândind: “Dacă mi se întâmplă .....?”, contrează imediat cu ”Şi ce dacă se întâmplă?” şi răspunde la această întrebare cât mai în detaliu;

- foloseşte tehnica vizualizării : vizualizează-te făcând faţă situaţiei care-ţi provoacă teamă;

- consideră-te un câştigător, încă din momentul în care ai început confruntarea cu temerea (eşti un învingător încă de când te-ai suit pe scenă pentru a vorbi);

- înlocuieşte teama de eşec cu entuziasmul pentru o nouă experienţă, cu curiozitatea: “Ce pot învăţa din această experienţă?”


REZUMAT:

Pentru a scăpa de o temere, sunt suficienţi 2 paşi:
1. identifică temerea cât mai în detaliu;
2. înfruntă temerea prin acţiune.

Citeşte toate articolele despre "frică".